molcutz_culinar

 

Jumătate din verile primilor ani de copilărie le-am petrecut într-un colțișor de rai undeva în județul Botoșani, în curtea bunicilor.Cât au fost in viaţă, am avut parte de cele mai frumoase momente de copilarie care bat şi poveştile lui Nică din Humuleşti. Stăteam cu orele la poartă cu nepoţii vecinilor din sat și împărtășeam secrete, povesteam istorii sau făceam năzbâtii care de care mai năstrușnice, iar în orele rămase, îmi găseam o trebușoară cât de mică în preajma bunicilor mei. Într-o zi, un gospodar din sat m-a lăsat să urc la volanul tractorului său pentru a căra niște baloți cu fân. Cum voiam să-mi demonstrez curajul, nu am refuzat și am ocupat locul din stânga. Cu mai mult sau mai puțin ajutor, vehiculul s-a pus în mișcare iar zâmbetul nu a întârziat să-mi înflorească pe chip. Acea senzaţie de control şi putere m-a urmărit mulţi ani. Visam cum o să conduc o masină ca în filmele poliţiste cu urmăriri de bandiţi.

Pe la 18 ani, mai toți colegii mei de liceu se lăudau cu cele două „lămâi” cu semnul exclamării pe ele, fluturându-mi-le în fața ochilor și explicându-mi tainele ambreajului și a frânei de motor. Lucram ca babysiter şi-mi strângeam fiecare bănuţ pentru şcoala de şoferi. Împinsă fie de dorința de a demonstra că pot și eu, fie de speranța că voi simți din nou acel sentiment unic, am reuşit să mă înscriu la şcoala de șoferi. Şi acum imi amintesc parcarea laterală… Doamne câte emoţii!

Câteva zile mai târziu, după ce mi-am procurat cărticica cu Legislația și cea cu testele, aveam să am primele ore de curs, în care un profesor bătrâior derula o poveste despre indicatoare și semne de circulație, priorități, semnalele polițiștilor, depășire, poziția în mers, prim ajutor în caz de accident, contravenții și amenzi, mecanică… În câteva zile, în mintea mea gravitau precum asterozii o mulțime de informații, care de altfel, erau cu totul noi pentru mine…

Nu mult timp mai târziu, am avut și prima oră oficială de conducere. Nu pot sa uit nici acum vocea fermă a instructorului cu îndemnul: „SOC– ții minte, da? Scaun, Oglinzi și Centură!”…și toate acestea trebuiau reglate înainte să pun cheia în contact și să apăs ambreiajul. L-am ascultat întocmai, și roțile mașinii s-au pus în mișcare, dându-mi în interior un sentiment de mândrie și un imbold de încântare. Cele 30 de ore s-au scurs cu repeziciune, și de la ședință la ședință, acumulam tot mai multe informații, dezvoltântându-mi abitățile de șofer. A fost greu, instructorul mai țipa la mine, dar toate acele impulsionări nu îmi făceau decât bine, crescând-mi dorința de a dovedi tuturor că pot. Am facut şcoala in Bucureşti dar a trebuit să dau examen in Botoşani pentru că nu aveam mutaţie. Era perioada nebună cu buletin de Bucureşti greu de obţinut. Când m-am prezentat la examen am fost luată peste picior de accentul de bucureşteancă şi mi s-a garantat că fitzele de Bucureşti nu primesc niciodată permisul.

Emoționată la maxim, îmi împleteam degetele unele în altele și băteam nervos din picior, așteptând să îmi aud numele strigat pentru a putea intra în sală. Învățasem, da, știam materia aproape pe de rost și făcusem mult prea multe teste ca să pic iar biletul de tren spre Bucureşti nu mai putea fi schimbat. Nu trebuia decât sa ies învingătoare din acea încercare. Când am văzut mulțumitorul punctaj de 23, am ţopăit de bucurie că am trecut peste Pasul 1. Urma… Traseul.

Aici lucrurile nu mai stăteau atât de simplu. Auzisem atâtea povești despre instructori răi care așteaptă mită sau despre un anume „Ceafă groasă”, o matahală de polițist, care nu îți dădea verdictul pozitiv nici dacă conduceai perfect. Eu nu aveam de gând să dau bani … voiam să fiu corectă cu mine și împăcată sufletește că am făcut ceea ce a trebuit. Se spunea pe acea vreme că cine conduce in Bucureşti se numeşte şofer adevărat. Cu acest gând m-am urcat la volan încrezătoare să domin cele 2 intersecţii din Botoşani. Picioarele imi tremurau iar poliţistul făcea glume despre bucureşteni apoi mai mâzgâlea câteva minusuri pe foaie. Odată cu acel examen mi-am jurat că nu ma voi mai întoarce niciodată in oraşul natal. Mai aveam nevoie de ultimul document  din acel oraş care mi-a adus numai tristeţi si neşanse. Astăzi împlinesc 14 ani de şofer cu multe autostrăzi, ţări şi cotloane colindate.

Sa controlezi volanul, devine la un moment dat un reflex…ambreiajul, frâna, accelerația, elemente fără de care mașina nu poate înainta. Așa e și în viață: tu ți-o manevrezi exact așa cum dorești: învârți volanul prea tare, dai într-o groapă, uiți să apeși frâna, te epuizezi pe tine însuți, calci exagerat de tare accelerația… cine știe ce obstacol îți obturează vederea și îți încețoșează calea în goana ta nebună… Tot ce trebuie să faci este să conduci încet și cu grijă, ocolind gropile și acordând prioritate celor care au dreptul să o primească, respectând regulile în drumul spre destinație… Căci ținta finală e fericirea, împlinirea, familia, dragostea… Ai ajuns la destinație, ai luat permisul, de acum, nimic nu te mai poate opri!


Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin  site-ul www.molcutz.ro. Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: „Sursa: www.molcutz.ro” si link catre www.molcutz.ro . In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

9 februarie 2016

Permisul de conducere

  Jumătate din verile primilor ani de copilărie le-am petrecut într-un colțișor de rai undeva în județul Botoșani, în curtea bunicilor.Cât au fost in viaţă, am […]
4 februarie 2016

Dieta macrobiotica, solutie salvatoare sau nu?

Cuvantul macrobiotic in limba greaca inseamna „viata lunga”. Cunoscuta de mult timp, aceasta dieta a fost folosita pentru vindecarea multor boli, inclusiv pentru vindecarea cancerului. Tot […]
4 februarie 2016

Fusili de hrişcă cu spanac si lapte de cocos

  Reteta vegana fara gluten   Ingrediente: 250 grame fusili de hrisca 2 ardei capia 1 fir de praz 1 catel de usturoi 2 linguri de […]
3 februarie 2016

Şanse de neratat!

Nu sunt mulți care cred în puterea destinului sau în calea pe care trebuie să pășim pentru a atinge idealul, dar cu siguranță Universul ne oferă […]