molcutz_culinar

De-a lungul vieții întâlnim oameni și oameni: buni, răi, frumoși sau blânzi, inimoși sau de o răutate greu de imaginat: întâlnim o mare de oameni. Pe unii îi iubim mai mult, pe alții mai puțin sau deloc, iar unii ne marchează existența prin simplul fapt că au fost. Pe cei din urmă i-am lăsat să ne intre în suflet și să se joace cu el în toate modurile posibile; lor le-am dat voie să-și pună amprenta peste ceea ce ne definește acum. Suntem recunoscători că au fost, dar nostalgici că au plecat și nu se vor mai întoarce vreodată, la fel ca toate clipele pe care le-am irosit și toate alegerile pe care acum le regretăm…

Cum ar fi fost dacă … într-o dimineață te-ai fi trezit cu o oră mai devreme și ai fi pornit în căutarea drumului tău? Ce s-ar fi întâmplat dacă, in loc să ajungi la ora 5, ai fi ajuns la 7 și ai fi pierdut trenul? Ce ar fi diferit acum, dacă ai fi vorbit răspicat și tare în loc să taci și să înghiți? Ce-ar fi fost dacă nu ai fi țipat când puteai să taci mâlc și să pleci? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu trânteai ușa și nu plecai val-vârtej din casa în care ai locuit atâta timp? Te-a frământat vreodată gândul… că ai făcut alegerea neportivită?

 

Mă numesc Roxana, am 40 de ani, sunt căsătorită și am doi copii. Lucrez ca funcționar la bancă. Nu e ceea ce am visat, dar acum sunt aici și nu pot da timpul înapoi. Asta e alegerea pe care am făcut-o și sunt nevoită să suport consecințele. Nu e ca și cum nu mi-aș iubi familia, ba dimpotrivă, îi ador! Jobul îmi asigură un venit bun și poate că am viața pe care mulți alții și-ar fi dorit-o.

            Aveam cam 20 de ani când a venit timpul să fac o alegere. Eram frumoasă, deșteaptă și încrezătoare. Visam că într-o zi voi avea propria mea afacere din care voi câștiga și mă voi întreține: mereu am crezut că o femeie nu trebuie să depindă sau să se bazeze pe nimeni altcineva în afară de ea. Eram alintată. Îmi plăcea viața și eram curtată de mulți zmei ce erau în stare să arunce buzduganul pentru mine. Adevărul e că-mi plăcea să-i văd cum concurează, cum se ciondănesc sau cum își pun bețe-n-roate unul altuia pentru a se elimina reciproc din cursa pentru inima mea. Iar la final, nu câștiga nici unul. Până într-o zi când datele ecuației s-au schimbat: prada a devenit vânător sau…s-a îndrăgostit. Incredibil, dar adevărat! Îl văzusem într-o marți în stația de tramvai. Mi-a zâmbit, mi-a făcut cu ochiul și a plecat. Da, nici măcar nu s-a sinchisit să vină până la mine să mă salute! Așa a început totul… iar ce a urmat: a fost frumos, cât a durat. Nu vreau să vorbesc despre El, bărbatul misterios care mi-a furat inima în anul II de facultate. Ar fi fost o poveste cu final fericit dacă… nu aș fi ales ceea ce am acum. Dacă aș fi respins confortul pentru măcar o clipă de nebunie sau dacă aș fi avut curajul să înfrunt orgoliul ce mă stăpânea în acele momente. Ce-ar fi fost dacă, mi-aș fi urmat inima?

            Numele meu e Ștefania, sau Ștef, cum îmi ziceau prietenii odată. Am 35 de ani… da, ăsta cred că e singurul lucru pe care îl am cu adevărat, asta și o slujbă la benzinărie. Am pierdut tot ce am avut și ce nu am avut. Am dat cu piciorul oricărei șanse ce mi s-a ivit în cale căci eram încrezută, malițioasă și mult prea sigură pe mine. Regret, da, nu mi-e rușine să recunosc că mi-am ratat viața și că sunt invidioasă pe oamenii care au ajuns să cunoască fericirea.

            Aveam 18 ani când am terminat liceul. Aplicasem la facultatea de Litere și spre norocul meu, intrasem prima de deasupra liniei, în categoria studenților admiși la fără taxă…oricum părinții mei nu și-ar fi permis să mă țină într-o facultate ce necesită cheltuieli. Mă angajasem pe vară la un restaurant din zonă, cu gândul de a-mi câștiga banii cu care aveam să mă descurc în primul an de facultate. Ziua mergeam la muncă…iar noaptea ieșeam cu prietenii. Eram o adolescentă sociabilă…dar fără noroc în dragoste. Aveam proasta impresie că nici un băiat care apărea în viața mea nu este îndeajuns de bun pentru mine. Refuzam și așteptam, cu speranța că într-o zi va apărea un Făt-Frumos pe cal alb care mă va salva din viața plictisitoare pe care o duceam. Însă nu a fost așa. Timpul a trecut iar atitudinea mea de prințesă cu straie ponosite închisă în globul ei de cristal nu a făcut decât să îndepărteze orice posibil pețitor. Ba chiar mai rău, am rămas și fără prieteni până la începutul lui octombrie. Depresia în care am căzut, m-a determinat să renunț și la facultate…

             Oare cum ar fi fost viața mea dacă aș fi avut mai mult curaj?

 

            Mă numesc Daniela și am 42 de ani. După atât de mult timp, am reușit să fac ceea ce nu am avut ocazia să încep în tinerețe: o facultate. Da, sunt studentă la Drept, în anul al III-lea. După atâția ani, am pornit în împlinirea visului pe care l-am abandonat în adolescență. Sunt mândră de asta, dar mereu m-am întrebat cum ar fi fost dacă aș fi pornit în direcția asta cu mulți ani în urmă, cum ar arăta viața mea acum dacă…

            Eram în clasa a XII-a când m-am decis să nu dau la nici o facultate. Mă tenta Dreptul, dar nu îndeajuns de mult în cât să iau o hotărâre în sensul ăsta. Mă mutasem cu iubitul meu și eram fericită, în pofida faptului că mă separasem de familie și asta mă întrista uneori. Era bogat, mai mare ca mine și foarte atașat: am avut noroc, mă iubea. Mereu mi-a plăcut mâncarea bine gătită,căldurica unei pături groase sau confortul. Însă cu trecerea vremii, rutina m-a acaparat. Emisiunile TV, statul în pat sau cititul revistelor nu mai erau de mine. Ieșeam în lume și-mi vedeam  fostele colege de liceu cum fug de la un amfiteatru la altul, cum iau prânzul la cantină sau cum se bucură de petrecerile studențești. Le vedeam cu o tocă pe cap și cu diplomă în mână, apoi cu un job pentru care munciseră. Iar eu… stagnam. Trăiam cu un bărbat care mă-ntreținea și nu făceam nimic toată ziua. Nu evoluam. Nu făceam ceea ce-mi placea. Și ceea ce era cel mai rău: pe zi ce trece îmi dădeam seamă că nici măcar bărbatul cu care locuiam nu mă făcea fericită: nu-l iubeam. Nimic nu mergea bine în acea perioadă, mă transformasem într-o frustrată, într-un om fără de viitor.

            Ce ar fi fost dacă, la 18 ani m-aș fi dus la facultate?

 

 


Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin  site-ul www.molcutz.ro .Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: „Sursa: www.molcutz.ro” si link catre www.molcutz.ro . In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

 

10 noiembrie 2015

Viata ta ar fi putut fi altfel?

De-a lungul vieții întâlnim oameni și oameni: buni, răi, frumoși sau blânzi, inimoși sau de o răutate greu de imaginat: întâlnim o mare de oameni. Pe […]
7 noiembrie 2015

Peperonata tutta mia!

Ingrediente Ardei gras 3 culori(galben,rosu verde) 1 ceapa rosie 3 linguri ulei de masline 1lingurita de mix condimente mediteraniene 1legatura de busuioc verde 30 ml vin […]
2 noiembrie 2015

Foaie din jurnalul Nicolei

O zi aprigă de toamnă pusese stăpânire peste orașul obosit de atâtea gânduri stinghere. Vântul bătea puternic și picurii grei de ploaie cădeau furioși din înalturi, […]
2 noiembrie 2015

Gay-ul – prietena cea mai bună

Să fii femeie este destul de dificil într-o țară în care populația feminină continuă să fie predominantă iar declinul demografic își continuă traiectoria la nivel mondial. […]